* traducere din limba franceză și rezumat de Andreea Livădariu
La data de 14 aprilie 2010, domnii Albert Benmaor și Antonio Lozano Arana (în continuare „titularii mărcii”), reprezentați de fostul lor mandatar, au depus o cerere de înregistrare a semnului verbal LIBERTADOR ca marcă a Uniunii Europene, pentru produse din clasele 3, 14, 18 și 25 în sensul Aranjamentului de la Nisa, cerere admisă la data de 28 februarie 2011, când fostul mandatar a fost înregistrat ca reprezentant al titularilor în Registrul mărcilor Uniunii Europene.
La data de 13 decembrie 2017, Coltejer SA a formulat o cerere în decădere din dreptul la marcă, întemeiată pe dispozițiile articolului 58 alin. (1) lit. a)[1] din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, motivată de faptul că marca verbală LIBERTADOR nu a făcut obiectul unei utilizări efective pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani pentru produsele pentru care a fost înregistrată. La data de 19 decembrie 2017, divizia de anulări a EUIPO a notificat cererea în decădere fostului mandatar, solicitând prezentarea de dovezi ale utilizării efective a mărcii într-un termen acordat în acest sens.
La data de 27 aprilie 2018, noul mandatar al titularilor mărcii înregistrate a informat EUIPO că a introdus, în numele acestora, două opoziții bazate pe marca înregistrată și că în acest context, a luat la cunoștință de existența cererii în decădere. Acesta a mai precizat că titularii mărcii nu au fost informați de fostul mandatar nici despre cererea în decădere, nici despre termenul limită acordat de divizia de anulare în vederea depunerii dovezilor utilizării efective a mărcii, astfel încât a solicitat redeschiderea procedurii de decădere.
La data de 29 iunie 2018, noul mandatar a fost înscris ca reprezentant al titularilor mărcii înregistrate, iar la data de 05 iulie 2018, noul mandatar a reiterat solicitarea de redeschidere a procedurii de decădere, cu scopul de a fi primite atât observațiile, cât și dovezile utilizării efective a mărcii înregistrate.
La data de 31 decembrie 2018, divizia de anulare a EUIPO a pronunțat decăderea din dreptul la marca înregistrată. Soluția a fost menținută și de Camera de recurs a EUIPO, care a constatat următoarele: fostul mandatar a fost desemnat ca reprezentant al titularilor mărcii la data depozitului cererii de înregistrare a mărcii; fostul mandatar și-a conservat puterea de reprezentare până când EUIPO a fost informat că această putere a încetat, fapt ce a avut loc cel mai devreme la data de 27 aprilie 2018, când noul mandatar a solicitat redeschiderea procedurii de decădere; comunicările anterioare acestei date au fost, prin urmare, în mod valabil notificate fostului mandatar, titularii mărcii înregistrate având posibilitatea de a fi ascultați în cadrul procedurii de decădere; nu a fost făcută dovada utilizării efective a mărcii în fața diviziei de anulare, în termenul acordat în acest sens, astfel încât dovezile prezentate pentru prima dată în fața Camerei de recurs nu pot fi luate în considerare, nici numirea unui nou mandatar, nici formularea recursului nefiind de natură a redeschide procedura de decădere; cu titlu subsidiar, Camera de recurs a conchis că documentele depuse nu pot, în niciun caz, face dovada utilizării efective a mărcii înregistrate.
Prin Hotărârea din data de 28 mai 2020, Tribunalul a respins recursul formulat împotriva deciziei Camerei de recurs a EUIPO, cu motivarea pe care o redăm, pe scurt, în cele ce urmează.
Reclamanții au invocat, sub un prim aspect, faptul că atât divizia de anulare, cât și Camera de recurs au încălcat articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, semnată la Roma în data de 4 noiembrie 1950, în opinia lor fiind nesocotite atât dreptul la apărare, cât și dreptul de a fi ascultați. Examinând acest motiv, Tribunalul a amintit că este exclusă aplicarea în cazul camerelor de recurs ale EUIPO a articolului 6 din Convenție privitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece procedura desfășurată în fața camerelor de recurs nu are o natură jurisdicțională, ci una administrativă (Hotărârea din 11 iulie 2013, Metropolis Inmobiliarias y Restauraciones/OHMI – MIP Metro (METRO), T‑197/12, nepublicată, EU:T:2013:375, pct. 54 și jurisprudența citată).
În măsura în care reclamanții au invocat încălcarea de către EUIPO a dreptului la apărare și, mai ales, a dreptului de a fi ascultați, atunci examinarea acestor încălcări trebuie să aibă loc prin raportare la articolul 94 alin. (1) teza a II-a[2] din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, potrivit căruia deciziile EUIPO nu se pot întemeia decât pe motive sau pe dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații. Această dispoziție consacră, pe tărâmul dreptului mărcilor, principiul general de protecție a drepturilor la apărare și include dreptul de a fi ascultat, enunțat în articolul 41 alin. (2) lit. a) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. În virtutea acestui principiu, orice persoană care este afectată în mod negativ de o decizie a unei autorități publice trebuie să poată să își facă, în mod util, cunoscut punctul de vedere înainte de adoptarea deciziei (Hotărârea din 11 aprilie 2019, Adpata Color/EUIPO – Coatings Foreign IP (Bio proof ADAPTA), T-224/17, nepublicată, EU:T:2019:242, pct. 28 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește argumentele reclamanților referitoare la comunicarea făcută de EUIPO fostului reprezentant al reclamanților, Tribunalul a arătat că potrivit articolului 64 alin. (1) din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, în cadrul examinării cererii în decădere, EUIPO invită părțile, de câte ori este necesar, să prezinte într-un termen dat observațiile cu privire la notificările care le sunt adresate și comunicările care provin de la alte părți.
În cazul de față, comunicarea din 19 decembrie 2017 a fost în mod corect notificată de divizia de anulare fostului reprezentant, care a fost desemnat ca reprezentant al titularilor în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, fiind autorizat în mod corespunzător. În speță, EUIPO nu trebuia să se intereseze cu privire la actualitatea unei astfel de desemnări la momentul notificării cererii în decădere. Prin urmare, în măsura în care a creat condițiile astfel încât comunicarea din data de 19 decembrie 2017 să ajungă în sfera de influență a titularilor mărcii înregistrate, EUIPO i-a informat în mod corespunzător pe aceștia din urmă despre prezentarea unei cereri în decădere și despre termenul acordat pentru depunerea dovezilor privind utilizarea efectivă a mărcii înregistrate. Față de aceste aspecte, dreptul titularilor mărcii înregistrate de a fi ascultați înainte de adoptarea deciziei în decădere de către divizia de anulare a fost respectat.
Sub un al doilea aspect, în ceea ce privește dovezile utilizării efective a mărcii care nu au fost depuse în termenul fixat de divizia de anulare a EUIPO, Tribunalul a arătat că reclamanții nu au contestat faptul că nu au depus dovezile solicitate, ci au pretins că urmare a unei lipse de diligență din partea fostului lor reprezentant, despre care EUIPO a fost informat, Oficiul ar fi trebuit să le permită să depună dovezile.
Tribunalul nu a primit acest argument. Astfel, din însăși formularea textului rezultă faptul că termenul stabilit de EUIPO în articolul 19 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 1430/2017[3] prezintă un caracter peremptoriu care exclude luarea în considerare de către EUIPO a oricărei dovezi prezentate tardiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2011, Ifemy’s/OHMI – Dada & Co Kids (Dada & Co. kids), T-50/09, EU:T:2011:90, pct 63 și jurisprudența citată). Similar termenului pentru formularea unei reclamații și a unei căi de atac, un astfel de termen este de ordine publică și nu poate fi lăsat la dispoziția părților și a instanței căreia îi revine sarcina de a verifica, chiar și din oficiu, dacă a fost respectat. Acest termen răspunde cerinței de securitate juridică și necesității de a evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției (a se vedea Hotărârea din 15 martie 2011, Ifemy’s/OHMI – Dada & Co Kids (Dada & Co. kids), T-50/09, EU:T:2011:90, pct 63 și jurisprudența citată).
Consecințele aplicării unui termen cu caracter peremptoriu în temeiul articolului 19 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 1430/2017 sunt contrabalansate de posibilitatea de a depune o cerere de restitutio in integrum conform articolului 104[4] din Regulamentul nr. 1001/2017, în termen de două luni de la data încetării împiedicării sau o cerere de continuare a procedurii, în conformitate cu articolul 105[5] din același Regulament, într-un termen de două luni de la data de expirare a termenului nerespectat.
Pornind de la premisa că presupusa lipsă de diligență a fostului reprezentant constituie un motiv care justifică depunerea unei cereri de restitutio in integrum, în conformitate cu articolul 104 din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017 sau a unei cereri de continuare a procedurii, în conformitate cu articolul 105 din Regulamentul menționat, trebuie arătat faptul că titularii mărcii înregistrate nu au depus nicio solicitare în acest sens, deși când aceștia au luat cunoștință de cererea în decădere, respectiv cel târziu la data de 27 aprilie 2018, încă se putea depune măcar o cerere de restitutio in integrum.
În final, în ceea ce privește dovezile depuse de reclamanți în fața Camerei de recurs a EUIPO, Tribunalul a arătat că aceasta din urmă nu era obligată să țină seama de documentele prezentate pentru prima dată înaintea sa. Astfel, nu s-a putut considera că reclamanții au furnizat în cadrul procedurii desfășurate în fața diviziei de anulare dovezi privind utilizarea efectivă a mărcii înregistrate. Prin urmare, dovezile înaintate pentru prima dată în fața Camerei de recurs nu au constituit elemente suplimentare sau complementare celor prezentate în fața diviziei de anulare.
Hotărârea, cu referința T-564/19, T-564/19 – Lozano Arana și alții/EUIPO – Coltejer (LIBERTADOR), ECLI:EU:T:2020:228, poate fi consultată pe site-ul Curia integral în limba franceză aici și în limba engleză aici.
[1] Potrivit articolului 58 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, titularul mărcii UE este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective în cadrul Uniunii pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată și în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare; totuși, nimeni nu poate pretinde ca titularul să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea acestei perioade și depunerea cererii sau a cererii reconvenționale, marca a făcut obiectul unei începeri sau unei reluări a utilizării efective; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau a cererii reconvenționale, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea sau cererea reconvențională ar putea fi depusă.
[2] Potrivit art. 94 alin. (1) din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, deciziile adoptate de Oficiu menționează motivele pe care se întemeiază. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau pe dovezi asupra cărora părțile interesate au avut posibilitatea de a formula observații. Hotărârile luate în cadrul unei proceduri orale în fața Oficiului pot fi pronunțate verbal. Acestea sunt ulterior notificate în scris părților.
[3] Regulamentul delegat (UE) 2017/1430 al Comisiei din 18 mai 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului privind marca Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2868/95 și (CE) nr. 216/96 ale Comisiei, ieșit din vigoare la data de 13 mai 2018.
[4] Potrivit articolului 104 din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci UE sau orice altă parte la o procedură în fața Oficiului care, deși a dat dovadă de întreaga prudență impusă de circumstanțe, nu a fost în măsură să respecte un termen prevăzut de Oficiu, este repus în drepturi, la cerere, în cazul în care obstrucționarea a avut drept consecință directă, în temeiul dispozițiilor prezentului regulament, pierderea unui drept sau pierderea unei căi de atac. Cererea se prezintă în scris în termen de două luni de la încetarea obstrucționării. În același termen se îndeplinește actul nerealizat. Cererea nu este admisibilă decât într-un termen de un an de la data expirării termenului nerespectat. Cererea este motivată și indică faptele și motivele invocate în sprijinul său. Aceasta nu se consideră depusă decât după achitarea taxei de restitutio in integrum. Organul care are competența de a statua în ceea ce privește actul neîndeplinit se pronunță asupra cererii.
[5] Potrivit articolului 105 din Regulamentul (UE) nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene, solicitantul sau titularul unei mărci UE sau orice altă parte la o procedură în fața Oficiului care a omis să respecte un termen față de Oficiu poate obține, la cerere, continuarea procedurii, cu condiția ca, în momentul în care cererea este introdusă, actul omis să fie îndeplinit. Cererea de continuare a procedurii se acceptă numai dacă este prezentată în termen de două luni de la data de expirare a termenului nerespectat. Cererea se consideră depusă numai după plata unei taxe de continuare a procedurii.
Autor:
[DISPLAY_ULTIMATE_SOCIAL_ICONS]